O adolescentă de 16 ani a suferit un șoc anafilactic după vaccinarea cu Pfizer

O adolescentă de 16 ani a suferit un șoc anafilactic după vaccinarea cu Pfizer
Publicat: 20/04/2021, 15:33
Actualizat: 20/04/2021, 15:34

O adolescentă de 16 ani din judeţul Maramureş a făcut şoc anafilactic după ce a primit o doză din vaccinul Pfizer.

În cursul zilei de ieri a fost raportat un caz de şoc anafilactic la o persoană de sex feminin de 16 ani din judeţul Maramureş, care a fost vaccinată la centrul din oraşul Ulmeni, împreună cu membrii familiei. A dezvoltat la scurt timp după vaccinarea cu vaccinul de la Pfizer manifestări clinice de şoc anafilactic, s-a intervenit din punct de vedere medical, evoluţia a fost bună şi persoana în momentul de faţă este acasă”, a declarat marţi Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Acesta a anunţat că în ultima săptămână au fost raportate 746 de reacţii adverse, cu 40% mai puţine decât în săptămâna precedentă.

Valeriu Gheorghiţă susţine că vârsta medie la care au fost înregistrate reacţiile adverse este de 37 de ani, ceea ce „confirmă faptul că persoanele tinere sunt mult mai reactive la vaccin şi dezvoltă mai frecvent aceste reacţii adverse”.

Statisticile arată că 66% dintre reacţii au apărut la persoane de sex feminin.

Valeriu Gheorghiță anunță modificări în ceea ce privește programarea pentru vaccinarea COVID-19. Când începe imunizarea în centrele mobile

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a declarat în conferința de marți, conferință la care a participat și premierul Florin Cîțu, că vor fi implementate o serie de modificări în ceea ce privește programarea pentru vaccinarea împotriva COVID-19, inclusiv programarea direct în centrul de vaccinare, fără să fie necesarea crearea unui cont în platformă.

Totodată, Valeriu Gheorghiță mai spune că se ia în calcul vaccinarea în spitalele non-COVID a pacienților cronici. În plus, de mâine va începe activitatea de vaccinare prin centrele mobile, mai spune coordonatorul campaniei de vaccinare în conferința de presă de la Palatul Victoria.

Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea în spitalele non-COVID”

Un aspect important pe care îl avem în vedere în perioada următoare (…) este de a vaccina în spitalele de tip non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de boli cronice. Putem să distribuim vaccinuri prin intermediul compartimentelor şi serviciilor epidemiologice, serviciilor de prevenire şi combatarea a infecţiilor asociate asistenţei medicale. Acolo se poate face recepţia acestor vaccinuri şi pacienţii sunt vaccinaţi pe perioada internării. Sigur, beneficiază de consiliere medicală, de supraveghere medicală adecvată. Noi credem că această posibilitate suplimentară va creşte accesul în mod deosebit al persoanelor vulnerabile la vaccinare”, a explicat medicul militar Valeriu Gheorghiță, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal